Despre Noi

Policlinica Narmedica, cu o vechime de 20 ani în acordarea de servicii medicale în ramurile medicinei de familie și medicinei muncii, vă oferă servicii complete, specific celor două ramuri ale medicinei.

Dr. Nariţa Carmen, medic specialist medicina muncii, medic primar medicină de familie, a început activitatea de medic în anul 1994, înființând un cabinet privat de medicina generală. În 1997, după înființarea Casei de Asigurări, a încheiat un contract pentru servicii medicale de medicina familiei, și în acelasi timp, a iniţiat și un proiect de supraveghere a stării de sănătate a angajaţilor câtorva firme private din oraș

Policlinica Narmedica, înregistrată sub această siglă din 2005, formată dintr-o echipă de specialiști, pune pe primul loc pacientul și rezolvarea eficientă a problemelor acestuia.

Policlinica este dotată cu aparatura necesară celor doua specialitati, iar personalul medical și sanitar participă permanent la cursuri de formare profesională, pentru a fi la current cu ultimele noutăţi și pentru a garanta cel mai bun suport pacienţilor, salariaţilor și angajatorilor.

Doamna Doctor Narita Carmen

Narita Carmen


Dr. Carmen Nariţa, medic șef de policlinică, medic specialist medicina muncii, medic primar medicina de familie.

Heading

Intrebari frecvente

Contacteaza-ne!

Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie beneficiate gratuit de consultantii de specialitate, analize de laborator si investigatii radiologice.

Pentru a beneficia de servicii decontate de CNAS trebuie sa fiti persoana asigurata in sistemul national de asigurari de sanatate. Pentru a obtine bilete de trimitere de la medicul de familie, va prezentati la cabinetul medical cu cardul de sanatate(daca aveti emis unul).

Ecografia abdominala este recomandat a se face dimineata fara sa mancati. Cu o zi inainte ultima masa se va servi cel mai tarziu la ora 20.

Pentru a beneficia de serviciile noastre medicale trebuie sa va programati la numarul de telefon de la medicina muncii sau de la medicina de familie, in timpul programului de lucru. Aceste informatii le gasiti la sectiunile respective pe site.

Metoda de plata in cadrul Policlinicii este plata numerar sau plata prin banca.